Instituții financiare europene – Nadia Cerasela ANIȚEI, Roxana Elena LAZĂR

INSTITUŢII FINANCIARE EUROPENE

Nadia Cerasela ANIŢEI, Roxana Elena LAZĂR

LUMEN – Copyright © 2014 – Colecția JURIDICA

FORMAT: Tipărit         PAGINI: 170          LIMBA: Română

ISBN:  978-973-166-355-5

CUMPĂRĂ PRIN: Edituralumen.ro, Amazon, Librarie.net, Emag

GO TO THE ENGLISH VERSION OF THIS PAGE


Descriere:

Cartea de față poate fi considerată fie un curs universitar, fie un documentar, cu finalitate de sistematizare și sintetizare, și poate fi privită și ca o monografie care abordează noțiunile din perspectivă juridică. Obiectivul principal al lucrării îl reprezintă înțelegerea noțiunilor, a conceptelor, a competențelor ce revin insituțiilor financiare internaționale, a procesului de integrare din perspectiva abordării juridice referitoare la: insituțiile financiare internaționale (Sistemul European al Băncilor Centrale, Banca Centrală Europeană, Bana Europeană de Investiții, Fondul European de Investiții, Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare), Sistemul Monetar European, Uniunea Economică Monetară și moneda euro ca monedă a Uniunii Europene. Fără pretenția de a fi epuizat problematica complexă și interdisciplinară a acestui domeniu, considerăm că acest curs merită atenția teoreticienilor, practicienilor, doctoranzilor, masteranzilor și studenților, dar și a tuturor celor interesați de insituțiile financiare europene, de aspectele referitoare la Sistemul Monetar European, dar și de aspectele referitoare la apariția, evoluția, avantajele și dezavantajele monedei euro, de moneda euro ca monedă internațională. (Autoarele)


Domenii de interes:

  • drept financiar-fiscal
  • drept european
  • instituţii financiare europene
  • moneda EURO

CUPRINS


CAPITOLUL I (pp. 11-40) – Noţiuni introductive despre crearea uniunii europeane
Tratatele UE; Instituţiile Uniunii Europene.

CAPITOLUL II (pp. 41-54) – Sistemul european al băncilor centrale
Obiectivele, misiunile, funcţiile, organizarea SEBC; Culegerea de informaţii statistice (art.5); Cooperarea internaţională (art.6).

CAPITOLUL III (pp. 55-88) – Banca Centrală Europeană
Înfiinţarea, statutul, obiectivele, organele de decizie, personalul, activitatea, actele juridice şi controlul jurisdicţional al Băncii Centrale Europene; Supravegherea prudenţială (art.25); Rolul Băncii Centrale Europene în contextul viitoarei uniuni bancare europene; Cooperarea Băncii Centrale Europene cu alte instituţii financiare internaţionale.

CAPITOLUL IV (pp. 89-110) – Banca Europeană de Investiţii
Statutul, misiunea, membrii, capitalul subscris, organele de decizie, fondul de rezervă, activele Băncii Europene de Investiţii; Dispoziţiile procedurale privind Banca Europenă de Investiţii; Colaborearea Băncii Europene de Investiţii cu organizaţiile internaţionale (art.14).

CAPITOLUL V (pp. 111-116) – Fondul European de Investiţii
Obiectivele, organele de conducere şi funcţionarea Fondului European de Investiţii.

CAPITOLUL VI (pp. 117-124) – Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare
Scopul, funcţiile, capitalul, operaţiunile, membrii, organizarea Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare; Statut, imunităţi, privilegii şi scutiri.

CAPITOLUL VII (pp. 125-148) – EURO ca monedă a Uniunii Europene
Istoric, definiţie, denumire, siglă, diviziuni şi subdiviziuni, criterii de convergenţă, avantaje, dezavantaje, efecte ale monedei unice europene.

CAPITOLUL VIII (pp. 149-162) – Pieţele valutare, pieţele eurovalutare şi pieţele derivate de devize

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ (pp. 163-168)


EVENIMENTE


Editura Științifică LUMEN are plăcerea de a anunţa lansarea Colecţiei JURIDICA, eveniment organizat în cadrul Târgului Internaţional de Carte, Artă şi Muzică ,,Primăvara cărţilor la Iaşi”, ediţia XXII. Data lansării colecţiei este 14 martie 2014, ora 15.00, în locaţia Palas Mall, Iaşi, zona Agora EX LIBRIS. În cea de a treia zi de târg, Editura Științifică LUMEN propune cititorilor săi să ia contact cu cărţile de excepţie publicate în cadrul Colecţiei JURIDICA, între care volumul Instituții financiare europene, scris de Nadia Cerasela ANIŢEI.

Trecerea în revistă a volumelor considerate a fi cele mai importante ale colecţiei este un eveniment desfăşurat cu participarea Prof. univ. dr. Nadia ANIŢEI – Universitatea ,,Dunărea de Jos” din Galaţi, Conf. univ. dr. Roxana LAZĂR – Universitatea ,,Petre Andrei” din Iaşi, Prof. univ. dr. Antonio SANDU – Director Editura Științifică LUMEN şi Cerc. III dr. Ana Frunză – Departament PR Editura Științifică LUMEN.

 

 


DESPRE AUTOR


PROF. UNIV. DR. NADIA CERASELA ANIŢEI (DARIESCU) este cadru didactic în cadrul Facultății de Științe Juridice, Sociale și Politice a Universității „Dunărea de Jos” din Galați, Avocat în Baroul Iași, membru în comitetul științific și recenzor al Editurii LUMEN, redactor șef al revistei Journal of Legal Studies, publicată de Editura Științifică LUMEN, membră a ARACIS București și a Centrului European de Drepturile Omului, președinte și fondator al Asociației Internaținale de Drept și Științe Conexe. Autoare a peste 17 monografii, 9 cursuri științifice cu profil didactic și 80 de articole științifice, Nadia Cerasela Aniței este unul dintre cei mai vechi și mai prolifici autori ai Editurii LUMEN.

Vezi detalii…

Author: Editura Științifică LUMEN